Controalele de la AJOFM! Comunicarea privind locurile de munca vacante!
Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca a transmis un comunicat prin care aminteste angajatorilor care sunt obligatiile de indeplinit, atragand totodata atentia cu privire la amenzile pentru nerespectarea acestor indatoriri si care ajung pana la 5.000 lei.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește agenților economici că au obligația să comunice structurilor teritoriale ale ANOFM toate locurile de muncă vacante sau nou create. Astfel, potrivit art.10 alin.(1) din Legeanr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea locurilor de muncă angajatorii trebuie să anunțe agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
De asemenea, angajatorii au obligația să comunice agenției pentru ocuparea forței de muncă, din raza căreia își desfășoară activitatea, ocuparea locurilor de muncă vacante, care au fost comunicate conform alin.(1) al art.10, în termen de o zi de la data ocupării acestora.
Potrivit aceluiași act normativ, angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizații de șomaj au obligația de a anunța în termen de 3 zile agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care aceștia au fost înregistrați.
“Prin sintagma locuri de munca vacante, potrivit art. 10 alin. (1) si (3) din lege, se intelege locurile de munca devenite disponibile ca urmare a incetarii raporturilor de munca sau de serviciu, precum si locurile de munca nou-create”.
Totodata, “angajatorii au obligatia sa comunice agentiilor pentru ocuparea fortei de munca teritoriale, ocuparea locurilor de munca vacante care au fost comunicate potrivit alin. (1), in termen de o zi de la data ocuparii acestora, in conditiile legii.
Comunicarea de catre angajatori a locurilor de munca vacante, precum si comunicarea de catre angajatori a ocuparii locurilor de munca vacante care au fost comunicate se vor face pe suport hartie sau in format electronic (Anexa nr. 1 A si Anexa nr. 1B din HG 174/2002, cu modificarile si completarile ulterioare).
Nerespectarea obligatiilor de mai sus constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 la 5.000 lei, conform art. 113 lit. (a) din Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.